Wednesday, December 19, 2012

Ai grija ce iti doresti!


Daca as putea face o harta a paturilor din viata lui Luca aceasta ar fi din cercuri concentrice. In centru ar fi patul nostru iar patutul lui apropiindu-se din ce in ce in ce de noi. 

Prima zi - 3m intre paturi. Luca dormea mic pe patul prea mare pentru el. Parea un copac intr-un  desert de asternuturi reci. Statea pe spate cu manutele deschise si eu stateam la marginea patului si il priveam cald. L-as fi mancat.

Prima noapte – 3m intre paturi si 0m intre noi. Nu am mai rezistat de drag si poate pentru ca nu stiam ce sa facem cu el l-am luat intre noi. A fost prima data cand l-am simtit ca pe o persoana adevarata. Pe intuneric nu puteam percepe cat de mic este la trup si cred ca ii percepeam doar personalitatea. Langa mine era un gigant care invata sa respire. Un om intreg care ma coplesea cu fiinta lui. Imi ridicam capul, incordam ochii si il zaream prin intuneric micut si cuibarit in maica-sa dar cu o aura enorma. Il iubeam din ce mai mult cu fiecare secunda si incepeam sa il respect pentru cat de mare era omuletul din el. Atunci l-am simtit pentru prima data puternic. Avea doar 3 zile.

Prima luna - 3m intre paturi si 0m intre noi. Am continuat sa dormim impreuna cu frica, cu emotie si cu mult drag. Imi era frica sa nu ma asez pe el din greseala dar stiam ca el e puternic si se fereste singur. Atunci am aflat ca exista instinct si la tati pentru ca nu a fost nevoie ca Luca sa se feresca. Il stiam langa mine cu toata fiinta si corpul meu era programat sa il protejeze pe copil. Pur si simplu nu aveam cum sa ii fac rau pentru ca trupurile noastre comunicau direct intre ele. Se ocupa altcineva de miscarile mele, nu eu.
Dupa 2 luni – 15m intre paturi si 0m intre noi. Ne-am mutat in noua noastra casa si i-am facut lui Luca camera lui. I-am pus patutul acolo dar nici gand sa il lasam de langa noi. Ne era bine. Ne era drag. Ne era cald si comod. Primele frustrari au aparut pasager cand ne-am dat seama ca nu mai suntem noi doi, un cuplu de soti, ci am devenit noi doi parinti si un copil. Cuplul se transformase 100% din timp in trio si cateodata ne era dor de noi. Dar ne priveam copilul zambind fericit si ne trecea.
Dupa 6 luni – 0m intre paturi si 0m intre noi. Frustrarile au inceput sa ne viziteze putin mai des si sa vrem macar sa dormim imbratisati in patul nostru. Ne cautam din ce in ce mai mult. Am sperat ca daca lipim paturile Luca va dormi in patul lui iar noi in al nostru. Nu a mers dar macar ne-am ales cu un pat de siguranta ca sa nu mai stam cu grija ca poate cadea copilul din pat in timpul somnului. In plus i-am facut un alt pat in camera lui in care dormeau doar jucarille. Am continuat sa dormim impreuna pana acum cand Luca are 1 an si 9 luni. Noi nu stiam, dar pe sub plapuma de frustrari care se aduneau una peste alta, micul nostru copil intra din ce in ce mai adanc intre noi. Ne doream sa fim din nou Dedi si Delia macar in somn dar in acelasi timp ne placea la nebunie sa simtim rodul dragostei noastre intre noi. Inca ma trezeam noaptea si ma minunam pe intuneric de marimea gigantului de langa mine. Stia demult sa respire bine si acum mai invatase sa mangaie in somn si sa ne ia in brate. Cand ma atingea in somn ma cuibaream ca puiul la closca sub manuta lui. Cand imi  zambea dimineata imi lumina toata ziua. Iar cand ii auzeam vocea in somn dormeam mai linistit. Simteam ca ma creste el, nu eu pe el.
Dupa un an an si 9 luni – 15m intre paturi si 15m intre noi. A venit o zi cand, pe fondul unor discutii despre renuntatul la alaptare destul de consumatoare pentru Del (http://delvreme.blogspot.fr/2012/12/alaptatul-la-1-si-9-luni.html) si destul de dramatice pentru Luca, copilul a decis singur ca vrea sa dorma in camera lui. Da! I-a spus mamei lui : « Vei doomim in cameea lui Luca ». Am crezut ca e o gluma, dar el se hotarase. Se pare ca e mult mai inteligent decat noi si a decis sa ne ajute. Cred ca a simtit ca mama si tata au nevoie sa se redescopere si sa re-intinereasca si a plecat singur in patul lui. Am topait de bucurie – urma sa fim in sfarsit singuri in pat. Inainte de a ne culca am citit fiecare cateva pagini din carti, ne-am lafait cu lumina aprinsa, ne-am imbratisat si ne-am culcat. Cum am stins lumina s-a rupt filmul. Deodata am simtit ca Luca CHIAR lipseste din pat. Era pentru prima data in aproape doi ani cand dormeam asa. Nu mai auzeam respiratia, nu ma mai mangaia cu manuta lui calda, nu ma mai impingea catre marginea patului cu picioarele. Era intuneric si nu mai vedeam gigantul ala de langa mine. Acum era in camera lui, in partea cealalta a apartamentului, in patul lui si dormea singur. Mi-am dat seama ca si Del trece prin aceeasi stare cand ne-am surprins pe amindoi cu ochii larg deschisi pe tavan.
Nu ti se pare ciudat ?
Ba da. Ce ne facem ?
Nu stiu…rezistam.
Si nu am rezistat. Am cazut de acord ca ne lipseste asa de mult ca nu putem dormi fara el. L-am luat in pat cu noi si am dormit fericiti pana dimineata. Poate ne era frica sa re-intinerim, ne re-descoperim, poate ca ne ascundeam in spatele copilului sau poate pur si simplu ne-a fost greu sa acceptam ca Luca creste si ca are nevoie de spatiul lui intim. Nu stiu…cert este ca a fost foarte aiurea. De atunci incercam sa ne gasim locul in patul nostru fara copil. Inca ne chinuim sa ne obisnuim. In schimb, se pare ca lui ii prieste la maxim in camera sa, dar noi parca suntem o barca fara ancora. Pe langa faptul ca Deliei ii este mult mai greu sa se trezeasca noaptea si sa se duca in camera lui cand se trezeste plangand, nici cu alaptatul nu a rarit-o. Noi inca nu am castigat nimic din schimbarea asta. Asteptam…ah, ba da….acum am inceput sa vad gigantul si la lumina zilei – Luca e mai mare acum si ma priveste in ochi. Apoi Luca imi spune ca ma iubeste si eu ma topesc.

Si intamplator, in ton cu evenimentele astea cei de la Pifou mi-au facut o surpriza de am ramas masca. Stiam despre ei doar ca sunt printre cei mai buni la capitolul haine online dar nu stiam ca au si pe cineva genial la carma. Nu stiu ce le-a trecut prin cap cand au scris textul ala pe body si nici de ce mi-au trimis tocmai mie, care treceam prin schimbari importante, dar cand am vazut body-ul pe omuletul meu si am inteles mesajul mi-a venit sa plang. Asa e… Luca creste.
P.S.:mersi Pifou!

Wednesday, December 5, 2012

Ziua de hangover


Unul dintre multele lucruri care mi-au dat curaj de parintie a fost faptul ca am vazut parinti cu care ne distram cot la cot, haaat pana in puterea noptii, golind mai multe recipiente de lichid bahic. Eu aveam a doua zi o durere puternica de cap si una de basketi, caci ma trezeam cand vroiam eu sau cand simteam ca imi mai trece capul. Iar daca nu imi trecea, faceam ochi, mancam ceva gras si apoi cadeam la pat din nou. Dar ce se intampla cu parintii? Ca si fizicul lor e lovit in ziua-de-dupa de dureri si stari nasoale, ca doar n-or fi din piatra. Am intrebat in stanga si in dreapta si mi s-a raspuns oarecum evaziv dar cu un zambet ciudat pe fata - sa vezi cum e cand te culci la 7 dimineata si la 7:30 te trezeste copilul sa te joci cu el... si a bagat un ranjet amar, dar oarecum mandru
Pai cum e?
Frate, iti bubuie tot corpul, dar n-ai ce face?

Eu tot nu m-am dumirit, dar am prins curaj cand am vazut ca au supravietuit parintii si la asa ceva.

Mi-a venit si mie randul sa fiu si parinte si rupt dimineata. Imi amintesc si eu cand m-am culcat la 7 dimineata si pe la 8:30 Luca sarea pe capul meu. Ma durea tot corpul si tot sufletul. Am rezistat, dar nu stiu cum, pana la somnul de dupa amiaza cand am reusit sa imi mai ling ranile. Prietenii mei se laudau telefonic cu treziri la 2 dupa amiaza dupa seara perfecta pe care tocmai o petrecusem. Atunci am arborat si eu ranjetul. A aparut pur si simplu pe fata mea - un zambet larg, superior de om care a facut razboiul si s-a intors acasa cu multe rani si decoratii. Zambet de salvator de lume, de intelept, de guru, de prea bun. Ma durea capul de plesenea cand zambeam dar ma tineam drept. Doar eram noul erou necunoscut.

Cu toate astea, tot nu prea m-am prins cum rezist in conditii de genul asta. Fizic si logic este imposibil, dar viata bate logica si fizica. Poate dragostea de copil si de sotie imi da putere. As putea sa dorm incuiat in dormitor, dar nu imi vine sa imi las sotia sa traga tot ea in zi de week-end. Asa ca din drag mi se trage si puterea. Poate asta sa fie....

Problema e ca desi vointa e mare, puterea e mica in astfel de cazuri. Durerea de cap e cateodata atat de tapana incat nu prea poti sa faci multe chestii. Asadar, daca aveti bere prin casa si vreti sa o beti rapid intr-o noapte am cateva sfaturi pentru a doua zi:
 - nu te trezi brusc si nici prea energic. Copilul trebuie sa vada ca esti invalid ca sa intre si el in modul hangover
- misca-te incet spre baie si gemi. Micutii vor fi incantati de joaca de-a Frankenstein iar organismul tau ranit va fi usurat cu cateva gemete prelungi
- nu te privi in oglinda - vei vedea un tata denaturat si asta nu da bine la orgoliu
- joaca-te din pat - pune-ti cat mai multe perne sub cap si spate cat sa pari viu si roaga-l pe copil sa aduca jucariile la pat. Daca nu merge asta arunca o minge. O va aduce. Si jocul poate continua molcom la pat. Atentie! Nu da cu mingea la capul micutului! Copilul se va razbuna si lovitura lui la capul tau scos din uz este ucigatoare.
- daca esti singur acasa cu odraslele ei sunt singurul tau ajutor, asa ca pune-i la treaba - in caz de bebelus foarte mic adoarme-l cat poti de repede si culca-te cu grija langa el. In caz de copil mai maricel si mai activ roaga-l pe el sa ti aduca papucii si sa invata-l sa isi ia singur jucariile de prin casa ( ideea de baza este sa nu cumva sa te apleci). Daca ai copil mare trimite-l prin cartier dupa zeama de varza saorma. :)
- orice faci, fa foarte incet. Lupta se da corp la corp cu orele pana la somnul de dupa-amiaza cand ai sansa sa iti mai lingi ranile. Ca sa iti fie usor e bine sa faci cat mai putine lucruri pana atunci. Deci misca-te ca ochiul mortului
- daca ai credite multe la sotie poti sa faci ceva mai simplu - se geme tare la momentul trezirii si se mormaie "maine stau eu cu el toata ziua". Asta iti va cumpara cateva ore in plus de somn.

Radem, glumim, dar cel mai simplu lucru este si cel mai bun  asa ca spune-i copilului tau ca te simti rau si va intelege. Cel putin in cazul meu a functionat.

Daca ar fi sa ne dea sotiile un sfat ar fi: Porcule, nu mai bea ca sa nu te mai plangi!
Daca ar fi sa va dau eu un sfat ar fi: Fii religios! Roaga-te la Dumnezeu sa se trezeasca copilul caaaaaat mai tarziu in ziua de hangover.

alte cateva idei sunt in primul film de la Totul despre mame. Priviti:

Thursday, November 29, 2012

talcioc de 1 Dec - pentru Matei

Daca nu aveti chef de tancuri si politicieni, lasati va rog parada sa se desfasoare linistita pe tv si haideti la o lada de bere la Talcioc. Pe langa bere si limonada vom strange bani pentru Matei. Un baietel pe care multa lume nu il ajuta pentru ca el "nu e caz de viata si de moarte". Asa ca hai sa dam mana cu mana si sa il ajutam noi. Detalii: http://mateistancescu.wordpress.com/

Si intrarea si berea vor costa pentru a stranage bani in urna. In rest....multe lucruri foarte misto de cumparat si atmosfera haioasa cu copii si parinti.

Haideti!

Bunici vs. parinti


Cam toate amintirile mele frumoase din copilarie sunt de la Pietrosita, de la bunici. Presupun ca e o varsta general valabila cand se fabrica amintirile frumoase. Varsta mea de amintiri nu o mai tin minte - am amintiri de la toate varstele. Primele sunt de cand eram foarte mic si imi canta bunicul meu "barca pe valuri" si imi zicea intr-una ca ma stie de cand eram cat palma lui. Avea palmele mari cu degete groase si brazdate. Cu palmele alea smulgea urzicile din gradina, taia lemene si apoi picta in curtea din spate pe chevaletul lui patat de multe culori uleioase. La varsta aia nu ma interesa ca picteaza. Bunica ma pupa in continuu cu zgomot mult si apasat si ma mangaia. Cu ea ma jucam loto, un joc cu niste jetoane si tablite de carton cu numere pe ele care nu stiam cum se joaca. La varsta aia nu ma interesa cum se joaca jocurile.

Imi mai amintesc diferenta dintre parintii mei si bunici. Simteam calduri diferite cand ii iubeam. Pe parinti iubeam mai pasional si mai curios iar pe bunici mai cald si mai asezat. Cu parintii invatam chestii iar cu bunicii faceam chestii. Parintii ma faceau curios, ei aveau o viata mai interesanta, ei se iubeau, ei faceau lucruri doar ale lor, ei ieseau cu prieteni. Bunicii nu mai aveau nimic de ascuns. Toata viata lor era a mea. Ei se iubeau prin mine, ei nu imi starneau curiozitatea dar imi dadeau impresia ca in prezenta lor toata lumea e a mea.

Mai am, apoi, diverse amintiri despre un Revelion petrecut cu bunicii. Cred ca intelegeam pentru prima data ideea de Revelion ca fiind o sarbatoare, alta decat Craciunul, cand oamenii se aduna si petrec. Ai mei au plecat la niste prieteni in seara aia si eu am ramas cu bunicii. Imi amintesc asa: contrariat, suparat, contrariat, nervos si apoi renuntat... Tin minte ca ori intrebam bunicii in continuu unde sunt parintii mei, ori ma intrebam pe mine. M-am mai linistit ca era program la tv si ca era diferit de alte zile. Atunci am vazut o sceneta cu un papagal vorbitor intr-un aspirator cilindric. Dimineata parintii mei au dormit mult.

Mai tin minte, cand am mai crescut si ma duceam in vacantele de vara la Pietrosita. Trei luni mi se pareau un an de joaca si bucurie. Dar pe langa asta imi mai amintesc cum tanjeam dupa parintii mei care puteau sa vina doar din 2 in 2 saptamani. Chiar daca din vacantele de vara am cele mai frumoase amintiri cred ca tot de atunci le am si pe cele mai nasoale - dorul de parinti si senzatia de abandon si chiar gelozie - de ce stau ei fara mine la Bucuresti? Ce fac ei acolo? De ce cand ma intorc acasa sunt bronzati? De ce parca sunt niste straini? Cat naiba am stat la Pietrosita de nu imi mai recunosc parintii? Parca sunt mai tineri acum.

Cam astea sunt o parte din amintirile ascunse ale copilariei. In ciuda aparentei mele linistite de copil cuminte in mine bateau vanturi puternice. La cap. Desi paream fericit la bunici in realitate imi lipseau enorm parintii. Acum sunt in partea cealalta.

Acum sunt in momentul in care imi este dor de sotia mea si de mine. Luca e un copil delicios si il iubim mai mult decat pe ochii din cap. E un copil bun si intelegator care are nevoie de multa atentie si de multa energie. Avem astea pentru el si il crestem cu multa dragoste. Partea mai delicata e ca la un moment dat imi e dor de Dedi si Delia de inainte de Luca. Imi este dor sa imi strang sotia in brate in somn, sa lenevim pe canapea cu ochii in tavan sau in televizorul deschis pe cine-stie ce emisiune de cacat. Imi e dor sa fac curat in casa tihnit sau sa las vasele mai nespalate decat sunt acum. Imi e dor sa tusesc tare in timpul noptii si sa fumez la un film in sufragerie. Imi e dor sa imi iau sotia de mana sa mergem la o carciuma sau la un film si sa stam cat ne tine fizicul, pana foarte tarziu in noapte.

Singura solutie sa ne regasim ca oameni si cuplu si sa dezbracam haina de parinti pentru cateva ore este sa il lasam pe Luca la bunici. Lui ii place mult sa stea si sa se joace cu ei pentru cateva ore…dar oare chiar asa e ? Nu cumva si el trece prin sentimentele si intrebarile prin care treceam eu in copilarie ? Daca el ne condamna in secret pentru ca ne dorim ore fara el ? El ne stie doar ca parinti nu ca oameni. El stie ca mama si tata se iubesc, dar nu stie ca pentru a continua sa se iubeasca trebuie sa se comporte si ca oameni, nu doar ca parinti.

Voi cum faceti ? Copiii vostri cum fac ?

Wednesday, November 21, 2012

vreti poze?

Inainte de a se naste Luca ma tot gandeam ca imi trebuie un device nou cu care sa inregistrez HD primele miscari, primele zambete si primii pasi. Am facut noi ce am putut si ne-am luat iphone-uri care sa filmeze HD orice miscare.  Am vazut apoi ca nu doar eu m-am gandit la asta ci mai toti viitorii parinti. In special tati. Cred ca e forma de "ultim alint" cauzat de frica venirii pe lume a "mancatorului de bani si de vise". Cu alte cuvinte, ne speriem cu totii ca odata ce apare copilul ne-am lins pe bot de device-uri pentru folosul personal, de camere foto, de pc-uri, tablete, biciclete sau mai stiu eu ce.
 

A trecut usor timpul si am vazut ca si frica asta e nefondata. De exemplu acum cateva zile mi-am luat linistit un aparat foto nou. Am invocat din nou nevoia de a fotografia si filma copilul in conditii mai bune. Asta merge la tinta mereu in fata sotiilor. :D. Mai am acum  DOAR de vandut vechiul aparat + obiective ca sa acopar imprumutul facut pentru noul aparat. (chiar asa, va intereseza un canon 50D + multe obiective + blitz )

Asadar, daca vreti poze cu copii vostri faceti-va singuri, ca doar aveti aparate. :) Sau chemati-ma pe mine sa mai scot un ban de obiective. 

Sau...veniti sambata sau duminica (24, 25 NOV) la sediul Asociatiei ROI, in Bd. Schitu Magureanu, la nr 45, unde e o sesiune foto gratis si ateliere speciale destinate copiilor. Chestia asta e organizata de Dacia Plant care lanseaza o gama noua de ceaiuri numita "Ingerasul". Acolo se pot bea ceaiurile astea noi si cica sanatoase (inca nu le-am testat) si doi fotografi (Cristian Sutu si Radu Badoiu) vor face poze copiilor nostri. Am sa trec si eu pe acolo pentru zambit la obiectiv, sambata pana in culcarea copilului. Poate ne vedem p'acolo.

Pentru mai multe detalii iata comunicatul lor de presa:

Friday, November 16, 2012

Maicuta batrana cu fularul de lana

..merinos. Mai bine zis copil tanar cu fular de lana merinos. Utilizes random.org pentru prima data. Sper ca am facut bine. iata rezultatul lui:
Cu alte cuvinte din 23 de comentatori a castigat al 3-lea. Daca credeti ca am gresit la utilizarea site-ului ceva spune-ti-mi si mie. Dar mi se pare destul de simplu si clar.


Va spun ca pentru a nu strica numaratoare am fost nevoit sa nu raspund la comentariile voastre care au fost delicioase. Am ras de m-am spart si mi-am amintit din nou cu melnacolie toate mancarimile lanii impletita de bunici. Inca mai am sosete de lana si inca le port iarna, la Pietrosita la gratar. :)

Gata. Ema, nu ai lasat mail ca sa te pot contacta. Scrie-mi te rog la eduard [punct] grigoroiu [at] gmail [punct] com ca sa stabilim cum intri in posesie.

Va multumesc pentru povestile bestiale! Sa vina iarna! :)

Monday, November 12, 2012

maicuta batrana cu braul de lana...merinos


La prima intalnire cu Del am vorbit tot felul de trasnai. Cred ca d'aia ne-am placut. Am inceput, desigur, prin a ne face reclama personala cu povesti grele din razboiul vietii - petreceri tari, betii, calatorii si vacante nemaivazute, vitejii ieftine. Dupa ce ne-am asigurat de respectul reciproc, am inceput sa batem campii grav si am ajuns la un moment dat la lucruri care ne-au marcat copilaria. Am poposit in zona bibelouri si mileuri, flori-fete-sau-baieti, jocul fetelor cu covorasul in gradina blocului si al baietilor la gard, pe langa ele. Am inteles atunci ca exista viata chiar si in Bacau. Chiar in oras. Am continuat cu caciula copilariei indesata pe urechi, fularul la gura si pantalonii de lana crosetati de bunica. Atunci am realizat ca exista clima si in Bacau. Sunt saraci oamenii acolo, dar au totusi bani de clima rece.

Cand am ajuns la pantalonii de lana am poposit ceva timp pentru ca nu mai puteam vorbi de ras. Eu am inceput sa ii povestesc cum vazusem la Maicăl Gecsăn niste pantaloni mai grosi, cu niste curele si ceva lanturi. Chiar daca eram din Bucuresti nu aveam nicio garantie de intregime la minte si nici curele si lanturi nu aveam. Dar aveam pantaloni grosi ca ai lui - pantalonii de lana. Ei bine, cand "il faceam" pe MJ imi puneam pantalonii de lana pe piciorul fara strampi, o camasa necalcata si vreo basca din cuier. Dansam nebun vreo 2 minute pana cand imi venea sa imi smulg picioarele de mancarime. Lana era buna, saraca, doar la fiert pielea si la umplut de bube. Am crescut la tara, la munte, unde lana era number one, dar nu se punea niciodata pe piele direct - dadea niste mancarimi ingrozitoare. Problema era ca daca bagai o pereche de strampi pe sub pantalonii de lana ca sa nu te mai manance, plasticul isi facea treaba lui de capac la oala sub presiune si imi fierbea pielea de copil de imi venea sa urlu. Si urlam. Dar ce, ma lua cineva in seama? Parintii si bunicii stiau ca traim in frig si ca trebuie sa imi fie cald. Pe vremea aia caldura era mai importanta decat confortul.


Tot vorbind la prima intalnire cu Del despre pantaloni de lana si razand, nu mi-a trecut prin minte nicio clipa ca ne vom casatori si ca vom face un copil. Ca sa nu mai zic ca nici nu ma gandeam ca si copilul nostru va purta pantaloni de lana. Si nu numai. Body de lana, cagula de lana, manusi de lana, fular de lana. E adevarat ca vremurile s-au schimbat, ca acum e cald in case,  dar lana tot number one a ramas. A mai facut si tehnologia niste pasi, poate au mai lasat si oile de la ele, cert este ca acum hainele de lana nu mai inteapa, nu mai dau mancarimi si isi pot face treaba lor de haina perfecta. Tin de cald lasand pielea sa respire linistita printre ochiurile de material, unul pe fata, unul pe dos. Absorb transpiratia daca apare, nu lasa apa sa se imbibe in haine si miros subtil a oaie sanatoasa.

Tocmai din cauza ranilor din copilarie nu am crezut ca lana poate fi imblanzita. M-am vazut cu prietenii de la Hip-hip la un targ de copii si mi-au aratat hainele astea minunate. Am zambit politicos si am fugit cat m-au tinut picioarele. Lana?!?!? Pe piele?!?!? Oamenii asta sunt dusi cu pluta?!?? Noroc sa sotia e mai cu capul pe umeri si s-a inteles cu hip-hip-ii sa le luam la testat. Fericit moment! Cum le-am pipait m-am prins ca am fugit ca prostul - nu stiu cum sunt toarse si lucrate dar sunt netede ca in palma. In primul minut am imbracat copilul in ele si l-am lasat asa pana seara, tarziu. Am fost si afara, am stat si in casa cu hainele astea (eram singur acasa si nu stau eu sa schimb prea multe haine :P ). Luca a fost foarte linistit si fericit. Ba chiar l-am si culcat in ele, fiind pe vremea cand inca nu bagasera caldura. A dormit lemn fericit doua ore. In conditiile in care el nu doarme mai mult de o ora cu mine n-am putut decat sa ma gandesc ca ii era frig copilului si abia acum daduse de confort.

Ce sa mai... Am descoperit aurul. Acum ca cei de la Hiphip.ro ne-au lasat hainele testate pentru incalzirea permanenta a copilului vreau sa le multumesc si dau binele mai departe catre voi. Vreau sa va conving ca lana e asa cum v-am zis in articol si sa faceti un bine copiilor vostri imbracandu-i in ele. Eu nu bag bullshit. Asa ca am ales din plasa cu produse din lana merinos un fular pe care vi-l dau ca sa va convingeti. Daca am avut dreptate as vrea sa imi scrieti apoi.



Carevasazica, CONCURS! Ca sa castigati un fular din lana merinos va rog sa scrieti un singur comentariu aici cu povestea voastra despre lana si haine mancatoare si intepatoare. Vineri pana in amiaza am sa aleg un numar random si asa vom avea un castigator al fularului.
Traiasca oaia!

Friday, November 9, 2012

S-a castigat - hai sa ne incaltam copiii!


Lume, lume, we have a winner. Doua talpi de copil vor fi fericite in iarna asta in pantofii tikki.
Dupa o saptamana de like-uri si share-uri primele picioare care au trecut linia de sosire sunt ale lui David, baietelului Danielei Stangaciu. Felicitari pentru castig, si pentru prietenii loiali de pe FB care ti-au votat cu avant poza.


Felicitari si celorlalti pentru pozele frumoase si vesele pe care le-ati facut si va multmuesc ca v-ati pus la mintea mea si mi-ati trimis atatea picioare haioase!







Pentru premiu, astept un email de la tine Daniela ca iti zic cum faci sa intri in posesie.

Mi-a placut....voi mai face concursuri.

P.S.: ce sa fac acum cu galeria de poze? O sterg sau o pastrez? Voi cum ziceti?

Friday, November 2, 2012

si acum una pentru tati

Am aflat de cateva zile de un site pentru tati. In sfarsit! E un site ingrijit, cu articole ca pentru tati, cu liste cu liniuta, la obiect. Are tips and tricks si liste. Exact ca mintea unui barbat. :)

Bagati ochiul. http://tati.ro/

Ce imi place - ca exista si ca e prima mana sanatoasa si obiectiva de ajutor. Eu nu am putut face asta. Am preferat sa ma plang si sa vars necazuri si bucuri. Dar acum exista un site clar. Sper ca aiba continut de calitate in viitor.

Ce nu imi place - faza cu "dedicat tatilor cool". Inteleg ca tatii lame nu au cum sa intre? Si cine a dat dedicatie? :)

Mamaloo Lucaaaa. Intra pe portaaaal!


Si mama lu' cui vreti voi poate sa intre pe portal. S-a lansat ceva nou pentru mame. Stiu ca asta ar trebui sa fie un blog de tati, dar stiu bine cate mame trag cu ochiul aici (ca sa nu zic ca tati nu prea sunt :P ). Ca atare mi se pare normal sa va zic genul asta de chesti...
iata: http://mamaloo.totuldespremame.ro


Mai ales ca mamaloo se anunta o platforma misto pentru ca e facuta de "Totul despre mame". Eu, din ce vad si citesc din cand in cand, cred ca si site-ul si emisiunea sunt bine documentate si cu continut bun. Mi-ar placea sa stiu si parerea voastra depre emisiune si site. Mai mult mi-ar placea sa stiu parerea voastra si despre Mamaloo unde nu am ce cauta, fiind doar pentru mame. :)

Ei zic asa despre ei: "Mamaloo nu este un forum. Mamaloo nu este o platformă de bloguri. Mamaloo nu este o cafenea. Mamaloo este toate aceste lucruri la un loc."
Sunt curios ce iese din chestia asta...

Spor la citit, comentat, intrebat, barfit si etceterit!

Thursday, November 1, 2012

pe mana lui ta-su - ep. 6 - cu bicla pe scari

Din pacate nu am reusit sa arat cu adevarat chinul de a cobori cu bicla 4 etaje + copil + cos + scaun de copil....dar e pe aproape.


Concurs - hai sa ne incaltam copiii!


Cand a inceput Luca sa se tarasca cu talent si chiar cand a mijit primii pasi era frig in casa. Exact ca acum, doar ca mai frig. Podele reci, geamurile aburite, ceaiuri calde si chiar raceli de sezon prin casa. Era iarna - primavara 2012. Cand l-am vazut de foarte mic asa de sturlubatic ne-am zis ca va fi un alergator de cursa lunga sau de curse scurte dar rapide. Am avut dreptate - Luca alearga si sare ca un arc toata ziua. Energia lui ar da bine in reclamele alea la Nike sau Adidas in care un alergator de neoprit calca in picioare o pereche de pantofi sport care rezista la orice si care ii tin piciorul intr-un cuib de confort si buna stare. Mi-a mers mintea inveninata de reclame exact la genul asta de produse cand ne-am pus problema cu ce incaltam copilul ca sa invete sa mearga. M-am desumflat imediat vazand ca ori nu se recomanda asa la copii normali ( fara fitze adica ) pentru ca le afecteaza talpa si mersul. Am mai vazut ca nici nu prea exista pe toate drumurile incaltaminte din asta si ca daca exista costa de te-ndoaie. Bun, atunci ce facem? Pai tragem cu ochiul in stanga si in dreapta. Noroc de prieteni misto si informati, ca am gasit niste papucei facuti special pentru nevoile copiilor si chiar si ale parintilor ( de bani e vorba ) -  Tikki shoes. Stiam deja de ei de pe net cred. Cand am auzit ca sunt si romanesti, facuti de o mamica de la noi, chiar de pe meleaguri, m-am convis si mai tare sa ii cumparam. 

Acestor papuci chiar le fac reclama pe fata si pe bune pentru ca stiu ca daca va conving sa cumparati asa ceva va voi face un bine in familie ( desi e foarte probabil, dat fiind ca cititorii mei sunt mai isteti si mai informati decat ai lor, sa aveti deja Tikki prin picioarele copiilor ) :)

Asadar, secretul lor e ca fiind din piele chioara si croita simplu se aseaza in mod natural pe talpa si copilul nici nu ii simte. Pentru copii, ca si pentru noi, cel mai comod mers este cel fara incaltari. De aceea, mai ales pentru bebelusii care abia invata sa merga este bine sa o arda desculti prin casa. Asta e cel mai sanatos lucru, cel mai ieftin si cel simplu. Problema apare cand da frigul si ai podele reci. Cum faci? Cu pantofi nu pot sa il tii prin casa si nici nu e sanatos, in sosetele alea cu cauciuc pe talpa i se impute micul si dragalasul piciorus din cauza plasticului dn componenta si nici nu are aderenta buna. Pai asta e, Tikki shoes - piele simpla care lasa piciorul sa respire in voie, care adera ca si pielea talpii lui la gresie si parchet si care au si un pret foarte bun la cat de rezistenti si folositori sunt.

Imi plac asa de tare acesti papuci ca mama Tikki ne-a facut un cadou frumos si ne-a trimis pentru Luca o pereche personalizata marca Ta-su. Mai mult, imi plac asa de mult papucii astia ca m-am gandit sa scoatem o serie personalizata de papuci Tikki ROCK by Ta-su pentru boraci de rockeri. Despre asta am sa va mai zic intr-un episod viitor.

And one more thing, imi plac asa de tare papucii astia incat impreuna cu Maria-Tikki ne-am gandit sa va dam un cadou ca vedeti cu ochii si talpile copiilor vostri cat de buni sunt. Deci la CONCURS!


Nu am mai facut concursuri pana acum si nu prea stiu cum se face. Ma gandeam sa facem un concurs de poze haioase cu picoarele goale sau incaltate, jucause sau dorminde, mici sau mari ale copiilor vostri. Poza cea mai votata pe Facebook sa castige o pereche la alegere de pe site-ul tikki.ro.

Eu zic sa facem asa: imi trimiteti o poza pe mail (eduard.grigoroiu coada de maimutza gmail.com ) cu poza pentru concurs. Eu am sa pun poza intr-un album din pagina ta-su de facebook. Apoi voi cred ca trebuie sa dati like la pagina sa intrati pe album (am sa pun linkul aici) si dati LIKE pozei care va place cel mai mult. Daca aveti prieteni dornici sa va sustina creatia, spaga voastra. Concursul se va incheia peste aproximativ o saptamana, adica vinerea viitoare pe 09.11.2012 cand am sa anunt castigatorul pe blog si pagina de facebook.

pozele din concurs sunt aici: http://www.facebook.com/media/set/?set=a.541590665857789.145454.356206947729496&type=1&l=db8d88ddff


Asadar, dati o poza pentru o pereche de papuci tikki. Bafta!

P.s.: am sa votez si eu, sa stiti. :)


Monday, October 29, 2012

De unde vine rusinea?


Prima mea amintire despre rusine este de cand aveam vreo 3 ani, stateam la Ramnicul Sarat cu parintii mei si intr-o dupa-amiaza ei s-au gandit ca e momentul bun sa invat sa cumpar paine. E posibil sa fi fost chiar dimineata, asta nu mai stiu sigur, dar stiu sigur cum am inghetat cand mi-au propus sa ma duc sa spun sarumana, sa ii cer o paine tovarasei vanzatoare, sa ii dau moneda mare si gri de aluminiu, sa iau painea si sa plec. Am incercat sa ma impotrivesc dar ei m-au asigurat ca sunt baiat mare si ca pot face asta. Eu nu ma simteam mare deloc. Eram mic si cacat pe mine de rusine. Am luat fortat moneda, am intrat in magazin, m-am apropiat de gratarul plin cu firmituri al doamnei vanzatoare si am incercat sa o privesc sa ii spun sarumana. Nu am reusit nici sa imi dezlipesc privirea din podea. M-am uitat sa evadez spre usa unde erau ai mei si imi faceau galerie - haide, haide ia painea, esti baiat mare. De rusine si frica am aruncat moneda prin gratarul de lemn si am fugit plangand la mamica in brate. Rusinea cea mai mare am indurat-o cand m-au luat ai mei de mana sa imi confrunte esecul cu tovarasa vanzatoare care zambea superior de dupa tejghea. Au incercat sa ii spuna ca inexplicabil m-am rusinat si ca am aruncat banii cat colo prin stratul gros de firmituri. 

Cu ce sunt acum de acord din povestea asta este cuvantul "inexplicabil". Chiar asa, cum se explica rusinea si de unde vine? As fi crezut pana acum ceva vreme ca o faurim noi din mintile parintilor si educatorilor nostri dar stati sa vedeti chestie "inexplicabila". Probabil va mai amintiti ca Del lucreaza in culisele emisiunii  "Totul despre mame". Ca atare, in fiecare dimineata impreuna cu Luca se uita pe Prima Tv la emisiune si implicit la Ruxandra, prezentatoarea. Luca o stie deja bine de pe "sticla" pe "Rucanda" dar nu se manifesta cine stie cand o vede. Sambata asta Del fiind la treaba, ne-am gandit sa ii facem o vizita ca sa o luam acasa la sfarsit de program. Acolo am dat ca de obicei peste toata echipa vesela a emisiunii si ne-am hahait. Insa cand a aparut Ruxandra cu gura pana la urechi maimutindu-se pe langa el, Luca si-a pus manile la ochi si s-a ascuns in bratele Deliei. L-am intrebate ce are si ne-a zis "fiica" (frica). Mi-am zis ca a intrat Ruxandra prea tare in copilul traumatizat de o zi fara ma-sa si ca e normal sa reactioneze asa. Anormal a devenit cand dupa episodul asta Luca a incept sa ma intrebe intr-una " unde e Rucanda?". Eu o tot tineam ca Ruxandra a plecat si ca acum e ok. Doar ca nu era ok, el vroia sa stie unde e fata. Mi-a picat fisa tarziu - taticule, tie iti place de Ruxandra? A bagat un da-da grabit si si-a pus mainile la fata, ascunzandu-si zambetul rosu de rusine. Rucanda, da. Unde e Rucanda? cu o figura mica tot mai rusinata, cu privirea in jos.

Bang! Ce asta bai nene? De unde rusine la Luca ca n-a vazut asa ceva niciodata. Inteleg ca o stia pe Ruxandra de la celebrul TV, dar totusi... Nu i-am vorbit despre rusine niciodata si nici nu prea aveam de gand. Am tras prea mult din cauza rusinii si timditatii pana acum ca sa mai am chef sa sadesc mizeria asta si in copilul meu. Problema e ca rusinea este deja in el.

Banuiesc ca rusinea este un sentiment natural, innascut si nu unul educat sau insuflat. Poate d'aia a fost asa usor sa fim manipulati prin rusine de un sistem babesc de educatie scolara. Poate din cauza rusinii interpretam gresit si ne transformam in imn proverbul cu "capul plecat sabia nu-l taie". De unde vine sentimentul asta vinovat? Aveam noi nevoie de rusine pe vremea in care vanam in pielea goala prin padure de s-a gandit natura sa ni-l includa la pachetul psihologic de baza? Voua nu va este rusine sa va fie rusine? Voi ce credeti? Da-ti-mi o mana de ajutor.

Thursday, October 18, 2012

ziua de nastere

Acum 30 de ani se nastea Delia Obreja. Nu avea nicio idee ce ii va rezerva viitorul si nici acum nu are. Prezentul a facut ca ea sa devina Delia Grigoroiu. 

Acum 30 de ani eu imi traiam bebelusia si nu aveam nicio idee ca am sa intalnesc o Delie micuta si creata care ma va cuceri cu fiinta ei mare, puternica si plina de viata. 

Acum 1 an si 7 luni se nastea un copil jucaus si zambitor caruia i-am ales un nume dintr-un cantec al adolescentei noastre. Acum 1 an si 7 luni nu stiam ca Sf. Apostol Luca ( Luca cel nebun - al celor de la Timpuri noi) se serbeaza chiar in ziua in care s-a nascut Del.


Acum am doua motive de bucurie: ziua in care a aparut pe lume jumatatea mea si coincidenta fericita a unui nume care are din ce in ce mai mult sens in viata noastra.

Acum 30 de ani niciunul dintre noi nu stia ca va fi atat de fericit la 30 de ani. Il multumesc lui Dumnezeu ca mi-a scos moldoveanca mea in cale! LA MULTI ANI, DRAGA MEA SOTIE!

Tuesday, October 9, 2012

Pravalia parintilor vinde tati


 Mai pe romaneste asa ar suna ce fac cei de la Pravalia Parintilor. Sau mai degraba ajuta barbatii sa devina tati. Iar daca va intrebati cum adica sa devina tati? - nu e vorba de fecundari in vitro sau in viu, ci e vorba de surubareala la cap. Mie mi-a fost destul de greu sa ma conving ca voi fi tata chiar daca imi doream asta. Din cauza asta m-am apucat intai de intrebat in stanga si in dreapta despre ce inseamna a fi tata si am primit raspunsuri care mai de care mai colorate:
 - s-a terminat viata
 - te-ai lins pe bot de sex
 - sa iti iei la revedere de la prietenii tai acum, ca apoi nu vei mai apuca
 - gata cu somnul, fratioareee
 - esti mort!
 Problema e ca niciun raspuns dintre cele primite nu m-a dumirit - ce e aia sa fii tata? ce voi simti? Voi putea sa imi iubesc copilul? Ma va iubi? Voi stii sa comunic cu el si ce sa ii spun? Voi fi in stare sa il educ? ( inca nu stiam ca si el ma va educa pe mine).
 M-am apucat apoi de citit carti de specialitate. Din pacate cartile erau pentru si despre mame. Am aflat despre furtunile de hormoni, despre schimbarile din corpul mamei, despre relatia mama-bebelus si despre alaptare. M-a ajutat sa imi inteleg sotia si sa o sprijin, dar pe mine nu m-a ajutat cu nimic. Lista intrebarilor fara raspuns traia si crestea linistita in creierii mei.
 Am fost apoi, impreuna cu Del la cursuri de puericultura si Lamaze. Aici am avut noroc ca am dat peste o tipa misto ( Claudia, care si-a bagat coada si in proiectul asta cu tati de care vorbesc ) care m-a intrebat la inceputul cursurilor ce ma astept sa aflu. Am balmajit eu niste intrebari, dar imi venea sa urlu ca la terapeut toate angoasele. Claudia a stiut sa imi lumineze mintea speriata la multe capitole. Am ramas, totusi cu multe intrebari pentru care nici pana azi nu am raspuns.
 Si cum zic parintii sau bunicii nostri - " daca aveam eu sansa voastra...eheee...poate eram mai departe..." asa imi vine sa zic si eu pentru ca proaspetii si viitorii tati au sansa sa aiba ceva DOAR al
 lor ( in afara de blogul meu, desigur :) ) - Seara taţilor - atelier de lucru pentru taţi, alături de psihologi organizata de Pravalia Parintilor.

Seara "e" de fapt vreo trei si "se bazează pe preocupările frecvente şi de cele mai multe ori nebăgate în seamă ale taţilor despre ce presupune sarcina de a deveni sau de a fi tată şi despre locul său în viaţa propriului copil." Pai ce mai vreti mai nene? Daca aveam asa ceva acum vreo doi ani dormeam mult mai bine inainte de nasterea lui Luca si chiar si dupa.
Hai fugiti la inscriere daca sunteti viitori tati sau alungati-va barbatii la curs, daca sunteti cu burtica in crestere.

Thursday, October 4, 2012

pe mana lui ta-su - ep2 - la masa

Pentru ca episodul cu masa mi-a iesit prea lung (si asa am taiat din el la sange, lucru care se vede, taierile fiind putin cam flagrante) am decis sa pun pe blogul meu varianta intreaga. Hai pofta buna! :)


Friday, September 28, 2012

Un om misto - Aletha Solter chiar la noi in oras


Iata ca maine se face o saptamana de cand am fost la o chestie foaaarte misto. A venit in mica noastra tara si chiar urbe o doamna foarte tare. La prima vedere mi s-a parut o bunica usor dusa, cu parul alb, si cu un zambet larg pe fata subtire ca barda. O chema Aletha SOLTER. Usor dusa parea din cauza zambetului relaxat si senin pe care il afisa. Noi fiind obisnuiti cu priviri amare si incruntate. Se prezinta ca “Founder and Director of The Aware Parenting Institute”. O sa ziceti ca iar baga asta subliminale cu attachment parenting-ul lui…Pai bag pentru ca dupa ce am ascultat-o pe maicuta batrana cu sacoul de lana am ramas profund impresionat de cat de simple sunt (sau par) lucrurile in cresterea copiilor. Bunica asta blanda a avut tupeul sa vina si sa ne zica ca daca un copil (mai mare de 2 ani, caci dupa varsta aia sunt capabili sa inteleaga reguli) mazgaleste peretii sa nu ii dai una in cap ci sa il rogi frumos sa te ajute sa cureti mizeria facuta de el si sa ii explici cu blandete ca desenul se face pe hartie sau canvas. Ne-a convins cu argumente solide ca asa se invata regulile cu convingere, fara frustrari de nicio parte si ca mai este si distractiv sa iti educi copiii.

A mai avut indrazneala sa ne zica ca e ok sa planga copiii si sa nu credem ca suntem niste nemernici de parinti daca ne oracaie boracul. Plansul e normal si e cel mai bun mecanism de a scoate presiunea. NU incuraja sub nicio forma Cry It Out, dar spunea sa ne sustinem moral copiii cand plang. Sa empatizam cu ei si ii ajutam sa isi arda frustrarie prin plans. Cat de simplu suna asta ! Si cat de logic ! Eu am momente si acum cand imi vine sa plang – de emotie, de suparare, de nervi, de bucurie, etc. Problema e ca am fost invatat sa imi inghit lacrimile ca « sunt barbat, ce naiba »  si uite asa raman cu ghemotocul de ace in gat si in suflet pentru ca mi-am stricat mecanismul de auto-reparare.

Ma bucur foarte tare ca am avut ocazia sa vad un asa om vorbind la noi in tara si ma bucur mai tare ca de unde organizatoarele (niste fete cucuiete) se asteptau la o mana de participanti s-a ajuns la cateva sute bune de parinti curiosi si interesati. Fetele astea cucuiete merita toata lauda si multumirea pentru ca au facut un eveniment ultra util pentru noi care a iesit brici, cu o atmosfera relaxanta (in ciuda numarului mare de participanti) si cu o organizare impecabila ! Deci jos palaria in fata Otiliei Mantelers, Monicai Reu si  Claudiei Necula pentru ca s-au spetit sa ne bage mintile in cap.


Ca regret – parintii mei au fost ocupati , deci nu am avut bona la copil si nu am putut participa la tot evenimentul, fiind nevoiti sa stam cu randul pe la usa. Partea buna este ca in timp ce Del era inauntru eu am prins ocazia sa merg cu Luca in Delta Bucurestilor, de vis-a-vis de RIN Grand Hotel unde SE MERITA experienta !

Am si cumparat o carte de-a « maicutei »  si cand am timp sa o citesc am sa va mai vand cate un pont.

Wednesday, September 26, 2012

OMG!!!!!!!!!


Am intrat pe un teritoriu halucinant! Ieri seara nu stiu ce ne-a venit inainte de culcarea lui Luca sa il intrebam daca mai tine minte cum era in burtica.
Luca, tu mai tii minte cum era in burtica la mama?
Da. ...am privit pe sub ochi la Del si am zambit amuzati.
Si cum era? Ce simteai?
Maaaamaaa! ...si a sarit sa o imbratiseze pe Del de parca vroia sa o inghita. Iar ne-am uitat unul la altul, dar oleaca contrariati.
Luca, tu auzeai ceva in burtica?
Da.
Ce auzeai?
Apa! ...am intepenit! Nu avea de unde sa stie asta. Am ascultat odata cu niste casti speciale la burtica Deliei si se auzea un zgomot ca un torent puternic de apa. Mai mult, el statea in apa acolo, deci zicand despre apa era clar ca descria peisajul.
Luca, cum ai iesit din burtica?
Tunel, a zis el vesel. In momentul ala am inghetat. Imi venea sa plang la ideea ca micul pui de om mai tine minte cum era in pantecul ma-sii. Era ca si cum cineva imi povestea de pe lumea cealata. Si acum cand scriu asta am parul zburlit pe spinare.
S-a culcat Luca linistit si la vreo doua ore dupa ce a adormit, in timp ce ma certam in soapta cu Del pe niste meschinarii in bucatarie a inceput sa zbiere. Gata, gataaaa, gataaaa. Nuuuuu. Gata, gata. Si da-i si plangi. Am crezut initial ca a simtit conflictul soptit dintre mine si Del. Mi-am facut un sepuku de rusine + vina si am asteptat sa ii treaca. Nimic.
O tot tinea cu gata, gata. Mi-am amintit ca l-a latrat un catel si poate l-o fi marcat. Nimic.
Ne-a trecut intr-un final prin minte ca poate isi amintise trauma nasterii lui de cele aproape 20 de ore legate. Del l-a intrebat daca isi aminteste de asta si a raspuns plangand: tunel, gataaaa; gataaa. L-a asigurat apoi foarte bland ca a iesit din tunel demult si ca acum e cu noi si ca totul e bine - sa nu ii fie frica.

Acum te-ai linstit?
Da. ...si a adormit.
OMFG! Ce a fost asta? Inca tremur dupa o zi. Din cate stiu si eu am tras vreo 24 de ore sa ma nasc si cred ca si eu am niste sechele pe undeva. Ma apuc de citit ca sa inteleg. Sunt PAAAF! :|

Monday, September 24, 2012

Parinte full time


Din fericire Del are sansa sa lucreze de acasa. Ea scrie pe site-ul totuldespremame.ro unde se descrie ca full time mama lui Luca si in timpul ramas consultant in comunicare. Mai nou trebuie sa mai adauge si alte sarcini ( documentarist & some production stuff ) pentru emisiunea "Totul despre mame" in descriere. Asta inseamna full time mama lui Luca si cam full time job. Cam ciudat ca doar nu traieste doua vieti...

Ba traieste doua vieti: una diurna de mama care scrie printre picaturile somnului lui Luca si una nocturna care scrie printre picaturile vietii de seara si ale somnului. Mai mult, mai e si o viata de filmare sambata, odata la doua saptamani. Aici intervin eu - sambata aia devin full time tatal lui Luca. Pana acum o luna nu statusem niciodata 12 ore ca unic tutore de copil. Poate si din cauza alaptarii mai dese pe vremuri si poate din lipsa de motiv. Acum avem si motiv si lapte matern mai rar, deci pe cai!

A iesit Del grabita si frumoasa pe usa salutand copilul care facea voios din mana "pa, mama" si toapaia in bratele mele energic. Am inchis usa si i-am strigat ghidus lui Luca: acum sa ne distraaaaam, taticuleeee! El sarea de bucurie iar eu, pe sub piele, ma facusem miiic de tot de frica. De joaca aveam rezervorul plin, dar de somn eram terifiat - de cand era bebelus foarte mic nu am mai reusit sa il adorm si acum trebuia sa il rapun la pranz. Aveam o zi plina: prezentare de carte la Humanitas, somn copil, joaca copil si apoi o taiere de mot. Copilul trebuia sa doarma pentru a face fata frumoasa, ne-moracanoasa la aniversarea planuita pentru seara.

Prima parte a zilei a mai trecut cumva, avand ajutorul parintilor mei in timpul prezentarii la Humanitas, apoi masa, joaca si tragere de timp. Cand incepuse sa se frece vertiginos la ochi am prins momentul:
Luca vrei sa faci na-na? Mi-a raspuns un "da" molcom, dar hotarat. Am prins incredere. Vrei sa faci na-na cu tata? si bag un zambet mare.

Nuuuuuu. Mamaaaaa - cu ceva jale in glas.
Dar mama nu e acasa. Azi faci na-na cu tata.
Nuuuu. Nuuu. Nuuuu. Maaaamaaaa.
Mama e la serviciu si nu poate veni. Vom dormi impreuna
Maaaamaa. Tachi (taxi)
Luca, mama nu poate lua taxi sa vina acasa. Are treaba la serviciu.
Ma-aaa-maaaaa. Si a inceput jalea. Plangea asa de suparat ca imi venea si mie sa plang cu el. Am incercat orice, explicatii, managaieri, ascultari, empatie, muzica. Nimic! El voia ca mama lui sa vina cu taxiul acasa sa faca na-na cu el. In plus, incepuse sa isi aminteasca si de a-p-tii (lapte) si delira plangand "a-p-tii-tii-tiiii". Luca al meu plangea adanc, cu sughituri si eu nu aveam ce sa ii fac. Intr-un tarziu l-am aruncat in manduca si l-am scos afara. A incetat plansul dar continua sa sughite si nu se putea uita la mine. Statea leguma, privind resemnat peste umarul meu la copaci si suspinand din cand in cand. Daca incercam sa il mangai sau sa il pup primea rece, de parca nu mai simtea nimic in afara de tristete. Imi venea sa urlu de jale si frustrare. Nu mi-a mai vorbit pana cand am intrat iar in casa unde a mai bagat o serie mica de bocit invocand-o pe Del. De data asta nu mai zicea nimic de taxi, intelesese ca mama nu vine si ca trebuie sa doarma cu mine. A adormit intr-un tarziu epuizat de plans si durere incarnata. I-am explicat necontenit ca mama nu l-a parasit si ca va veni pe seara dar nu cred ca ii pasa.

Am dormit si eu cu el vreo ora dupa care s-a trezit urland dupa Del. De data asta a zis hotarat « mama – tachi » si m-am conformat - am luat taxiul si am plecat catre Pipera unde era MAMA. Dupa ce a vazut-o pe Del si dupa ce si-a luat portia de a-p-ti s-a linistit si ne-am mai jucat pe afara vreo ora. Am reusit intr-un sfarsit sa ajungem si la aniversare si ne distram. In suflet inca mai aveam cenusa focului de cu zi si multa jale din jalea lui. Am inteles inca odata ca universul lui este MAMA si ca are nevoie totala de ea, nu doar fizica.

A mai urmat inca un week-end dupa aproape aceeasi reteta, cu joaca, jale, somn resemnat si dureros si apoi metrou (de data asta) pana la Del. Si ziua asta a fost un torent de sentimente - de la bucuria jocului cu copilul, la mandria ca ma descurc singur cuc, de la jalea ca nu il pot ajuta cand avea nevoie de mama, la neputinta ca nu sunt destul pentru el si de la agitatia de dupa somn la linistea care ne cuprindea cand o vedem amandoi pe Del. La sfarsitul fiecarei zile de genul asta sunt daramat fizic si psihic. Trece o zi intreaga si nu pot face absolut nimic in afara de un minim de mancare si intretinut copilul. Imi amintesc cum nu o credeam pe Del ca nu poate face nimic in afara de copil. Pe vremea aia ma dadeam viteaz ca daca as sta eu cu el acasa, la cat sunt de organizat (si maniac) as putea sa am grija si de copil si sa fac si chestii prin casa. Ma imaginam o mama perfecta fara sani. Cand a inceput sa lucreze iar o criticam in gand ca nu se organizeaza sa scrie cu copilul intr-o mana si cu laptop-ul in alta; sa mai ude si florile si sa mai duca si gunoiul cand coboara cu copilul. Dupa doar doua zile intregi cu Luca mi-am dat seama ca mamele sunt niste monstri de putere cu un psihic tare ca o stanca de granit si cu un suflet cald ca o paine proaspata de casa. Mi-am dat seama ca acel « full time mama lui Luca » din descrierea de pe site e cel mai important si mai greu titlu pe care il poarta. Asta trebuie sa scrie orice mama in CV pe primul rand. Asta e armata fiecarei femei. Noi, barbatii suntem niste caprari obositi pe langa marii generali-mame crescuti in « lupta » statului acasa. Mi-am dat seama pe pielea mea cat de greu este sa stai o zi intreaga cu copilul si ma mir de unde mai au mamele puterea sa zambeasca cand le vine sotul acasa. In locul lor ma duceam zilnic in lume cateva ore sa imi curat creierii.

...inca ceva pentru CV, Del mai e si full time sotia mea draga.

Thursday, September 20, 2012

pe mana lui ta-su - pilot

Pentru cei cu televizoare alb-negru si pentru cei din clasa muncitoare care nu au avut ocazia sa vada la TV iata primul episod color din aventura "pe mana lui ta-su" de la Totul despre mame.

Monday, September 10, 2012

Dl. Goe Grigoroiu


Imi tot vine sa recitesc Dl. Goe cu ochii astia de parinte in mana. Am ras copios cand eram copil de "alintul" printisorului de provincie care merge si el cu trenul, poate chiar pentru prima oara la Bucuresti. De cand a scris Caragiale schita Goe a ramas etalonul de alint si "asa nu" pentru educatie - un elev repetent, imbracat gay in marinel, care o arde dubios in cercul mult prea amoros de mama si bunica si care este curios pana la disperare. Mai are si accente de tupeu (aparent nepoliticos) - e clar, el este copilul impielitat de care ne ferim cu totii. 
Dar chiar asa e? Nu cumva ma transform incet incet intr-o mamita, mam' mare sau tat' tare, dupa caz? Am fost in week-end la tara cu trenul. Luca a fost extaziat! Inca de pe peron striga "viiinee tenul" si "a venit tenul" spunand de fapt cu cuvintele lui: replica de inceput "de ce nu vine, eu vreau sa vina" a lui Goe. Inteleg acum ca nerabdarea e normala la copii. Ei inca nu au ideea de timp si inca nu au invatat sa isi perverteasca trairile ca sa le infraneze. Si noi suntem frustrati de nerabdare si asteptare doar ca nu mai stim sa aratam asta asa direct. Am invatat ceea ce se numeste "civilizatie" cu pretul manunchiului de frustrari pe care le inghitim zilnic cu greata.
In tren Luca alerga de colo-colo strigand fericit "tenu-tenu" si zambind larg la toti calatorii. Cand ajungea la geam ar fi iesit prin el cand vedea alte trenuri in zare, iar daca ar fi stiut cat de misto e sa stai cu parul in vant, cu capul scos afara cred ca spargea geamul pe bune. Nu stiu despre altii, dar eu si Goe muream de bucurie cand scoteam capul pe geamul vagonului, fericit ca nu face nicio baba raze la cap ca sa ma puna sa il inchid. Luam musculite intre dinti de cat de mult radeam de fericire cu mecla in vant. Il cam inteleg pe Goe ca si-a pierdut palaria pe geam...Iar faza ca si-a pierdut si biletul odata cu palaria e subtire rau - am prieteni care intrau din greseala si distractie cu banii (pe vremea cand erau de hartie) in mare si ramaneau saraci toata vacanta.
Nici ca s-a incuiat in wc nu ma mira. Eu am avut norocul sa copilaresc la capat de linie si intre orele de plecare bantuiam vagoanele in toate cotloanele. Inclusiv toaleta care ne placea maxim pentru ca era ca o casa mica, doar a nostra, a copiilor. Deci banuiesc ca si pe Luca am sa il las sa isi bage nasul in buda trenului asa cum si Dl Goe a facut de a ramas incuiat.

Poate ar fi de condamnat ca a tras semnalul de alarma. Dar aici as condamna parintii ca nu i-au spus ce se intampla daca tragi de maneta rosie. Mie mi-au spus dar tot stateam cu ochii pe ea poftind enooooorm sa trag dooar putiiin de ea. Chiar si Luca incearca sa apese pe semnalul de alarma de la metrou, d'apai un copil curios de provicie.

Cat despre imbracamintea gay de marinel nu am cum sa comentez pentru ca si noi il impopotonam dupa gustul propriu si dupa moda timpurilor noastre. Deci si aici tot ca in schita suntem.

Un alt lucru, care de fapt  mi se pare cel mai interesant din opera, este dragostea cu care il inconjoara mam’mare si mamita pe copil. Noi ne-am obisnuit de-a lungul erei pre si post nouazecista sa repezim copii, sa tipam la ei, sa ii imbrancim si smucim pentru orice mizerie pe care o fac. E rar sa vezi un parinte care indiferent de cat de mare sau mica e boacana copilului ii vorbesc frumos si il inconjoara cu dragoste in locul nervilor si violentei. E clar ca erau intentionat exagerate de autor cele doua cucoane, dar nu mi se pareau departe de adevarul unui parinte care isi iubeste copilul neconditionat. Credeau in el, chiar daca era repetent ; ii spuneau cat este de de frumos si de destept, chiar daca poate nu era asa si il pupau cu drag tot timpul. Si eu ma port cu Luca la fel ca ele si mi-e frica ca voi fi etichetat ca parinte de dl. Goe.
Si tot de dragul jocului de-a comparatia ma gandesc ca la cum este sistemul nostru de invatamant nu m-as supara prea tare daca ar ramane Luca repetent intr-o scoala de idioti. Mi-ar placea sa fie « premiant » la ce conteaza, nu la porcariile de materii bagate pe gat de toti cretinii imbatraniti la catedra mancatoare de ficati.

Asadar, mai este schita lui Ion LUCA Caragiale de ras sau e de luat exemplu ?

Friday, August 31, 2012

Unde e pielea de alta data? - AVON Baby 2


Cand eram mic, cam la varsta lui Luca, cresteam linistit la Pietrosita, imbracat cu bluza, vesta de lana, caciula legata sub barbie si pantaloni de bumbac gros vara. Ma coceam la foc mic ca sa nu "raceasca copilul". Poate nu am racit atunci, dar racesc acum. De vreo cateva ori pe an. Nu stiu daca are legatura cu vesta de lana si cu maieurile bagate adaaanc in pantalonii copilariei sau cu "aerul jegos de Bucuresti" (parazitii) in care mi-am petrecut cea mai mare parte din viata? Imi amintesc ca atunci cand eram la tara eram sanatos tun. Cum ma intorceam la scoala si capitala ma luau toate problemele. Poate erau probleme somatice....cine stie?

Pe sub straturile de haine gaseam cu greu si pielea. Cu timpul am inceput sa o scot si eu la soare. Straluceam ca o oglinda cand imi dezveleam fizicul alb si maruntel. Am fost de cateva ori la mare cand eram mic si am prins gustul bronzatului. De fapt, mie imi placea cum mi se cojeste pielea dupa ce stateam la soare. Cum prindeam mamifer humanoid cu maini, cum il puneam sa ma cojeasca pe spate. Am chinuit parinti, bunici, prieteni de joaca, veri, unchi si matusi. Eram dement dupa piguleala de piele arsa de soare si daca pica vreo bucata mai mare tipam de placere. Nu stiu ce fetis mai era si asta, ca de lipsa de afectiune nu duceam. Au trecut anii si m-am dus adolescent  la mare cu bani potriviti, cu tigari ieftine (ca asa era cool), fara prosop si fara crema de plaja. Doar eram Zeul-cojitului-de-piele...stateam la soare de la 10, cand ma trezeam dupa bautura, pana pe la 14:00 cand ma alunga foamea. Ma inroseam frumos, ma manca pielea de imi venea sa mi-o smulg dar asteptam tapan sa se cojeasca. Problema e ca la un moment dat nu a mai apucat sa se cojeasca pentru ca am inceput sa tremur de mancarime si sa urlu de usturime. Eu nu stiam, dar pielea mea incepuse sa sufere foarte tare de sete. Daca mi-as fi hidratat pielea cu o crema nu as mai fi ajuns ca azi sa stau ca vampirii doar la umbra si sa ma ung cu crema cu factor de protectie 50, care este de fapt un tricou la tub. :). Mi-am stricat pielea din neglijenta si fetis.


Avand istoricul asta zbuciumat cu pielea-mi alba m-am rugat la Dumnezeu ca Luca sa nu imi mosteneasca vestmantul. Doar ca nu am luat in calcul ca si Del are pielea cam la fel de vraiste ca si mine si iata cum Luca defileaza si el pe litoral ca un beculet cu halogen, alb de nu te poti uita la el. M-am gandit ca n-as vrea sa ajunga si el ca mine sa fuga disperat de soare si ca atare ne-am apucat inca de acum, din pruncie, sa ne ocupam de ingrijirea pielii lui. Il ungem cu crema protectoare, il mangaiem apoi cu crema hidratanta si daca soarele e ridicat de o sulita pe cer ii punem costumul de scafandru. Stiu ca e misto sa iti pigule cineva cojile de pe spate, dar nu e sanatos deloc.

Am facut introducerea asta lunga pentru ca trebuia sa ajung la celelate doua produse de la AVON baby despre care nu am scris in prima postare. Daca mai tineti minte, in cutia cu chestii mai erau o crema hidratanta si una pentru iritatii de scutec. De testat, le-am testat si rezultatele au fost bune. Fara piele uscata dupa concediu si fara iritatii de la scutec, apa sarata si nisip abraziv. Nu stiu eu sa citesc etichetele dar gura lumii spune ca ar fi facute cu simt de raspundere si ca ar concura cu produsele facute "in casa". Daca voi stiti mai multe bagati un comentariu aici. Iar daca sunteti curiosi, le puteti comanda de la orice dealer AVON care umbla cu catalogul ca sa va faca pofta.






Inca odata asta e link-ul unde sunt prezentate produsele in romaneste: http://www.avoncosmetics.ro/PRSuite/static/microsites/Avon_Baby/products.html
In engleza cu ceva mai multe amanunte: http://www.avon.com.au/PRSuite/static/microsites/avon_baby/index.html

Si funny fact: cand am cautat pe google AVON Baby blogul meu apare printre primele rezultate (pe prima pagina). Nu stiu daca e motiv de mandrie, e posibil sa fie meritul platformei blogspot....dar tot ma bucur :)

inca un funny fact: in timp ce scriam de zor in metrou la articolul asta m-am intalnit cu Mitza, prieten din copilarie pe care il exploatam sa imi cojeasca spinarea. :)))) ii multumesc pentru rabdarea de atunci si pentru cea de azi ca m-a lasat sa scriu linistit si mi-a si amintit la Romana sa cobor din metrou.

Despre droguri si copii

M-am tot gandit ca eu poate am avut noroc de gasca buna, sau de educatie buna sau de karma buna ca nu am avut de-a face cu drogurile. Am baut si eu ca orice adolescent, am fumat Carpati ca orice rocker-wannabe, am pierdut si nopti, am pierdut si zile, dar cu bunul simt al masurii.

In noptile mele de ganduri negre mi-am imaginat adolescenta lui Luca. Mi-am dat seama ca drogurile usoare (sau nu) vor intra "in normal" si toti vor incerca cel putin. M-am speriat tare si tot ce am putut sa fac a fost sa sper ca vom fi in stare sa il educam liber la cap, dar constient de ce ii poate face rau. Mi-e frica si d'aia dau share acestui proiect. Poate cine stie...

Votati, va rog!
Iata comunicatul oficial:


“Aveam 12 ani când am consumat prima dată droguri. Plecasem de la şcoală şi împreună cu unul dintre colegii mei am fumat marijuana. Mi-a placut şi mi-am dorit să repet experienţa. Nu ştiam ce e aia dependenţă, nu ştiam la ce riscuri mă expun şi nu credeam că îmi fac rău. Am început să îmi injectez heroină. În spatele blocului, cu prietenii de atunci. Am făcut asta timp de 5 ani. În tot acest timp, am ajuns să îmi cresc doza. Corpul îmi cerea din ce în ce mai mult şi nu mă puteam opri. Am abandonat şcoala, am vândut tot ce am găsit prin casă şi în cele din urmă am ajuns pe străzi. Mama a încercat să mă ajute, însă în zadar. Nici ea nu ştia cui să ceară ajutor. În urma unei supradoze, am ajuns la spital. Atunci am aflat că eram infectat cu hepatita B şi C. Aproape de fiecare dată când mă injectam împărţeam acul cu prietenii mei consumatori. Ar fi fost oare altfel viaţa mea dacă ştiam mai multe despre ce înseamnă consumul de droguri?“
(Alin, 20 de ani, consumator de droguri)
 
Bucureştiul reprezintă o zona cu risc foarte mare în ceea ce priveşte consumul de droguri, în ultimii ani, numărul consumatorilor şi deţinătorilor de droguri crescând în permanenţă. De asemenea, un segment important de posibili consumatori de heroină/opiacee, alcool, medicamente, marijuana aleg substanţele noi cu proprietăţi psihoactive, așa numitele „etnobotanice”, despre care se cunosc foarte puține lucruri și pentru care nu există un protocol terapeutic standardizat.

Ținând cont de faptul că în ultimii 4 ani, vârsta de iniţiere a scăzut la 10 ani, iar vârsta medie de consum este de 15 ani, Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT) a dezvoltat un proiect de prevenire a consumului de droguri în rândul elevilor şi profesorilor din 3 școli aflate în zone defavorizate din Municipiul Bucureşti.

Consumul de droguri există, face parte din societatea noastră şi se întamplă de la cele mai fragede vârste. În condițiile în care eradicarea consumului de droguri reprezintă un obiectiv nerealist, iar rata de recuperare a consumatorilor de droguri este extrem de mică, informarea este primul pas pe care îl putem face în direcția prevenirii consumului de droguri.
Informarea corectă poate face diferenţa între viaţă şi moarte.

Proiectul ALIAT a trecut de primele doua etape ale Programului de granturi oferite de Raiffeisen Comunităţi. Pentru a putea primi finanţare pentru acest proiect, contează numărul de voturi primite.
 
Ce trebuie să faci pentru a vota acest proiect:
  1. Intri pe site-ul Raiffeisen Comunități;
  2. Creezi un cont de utilizator;
  3. Pe adresa de e-mail vei primi un raspuns pentru a activa contul;
  4. Dupa activarea contului, pe harta site-ului selecteziBucureşti, iar la secţiunea "Educaţie" vei găsi proiectul"Ştiu că pot – prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor din şcoli aflate în zone defavorizate din Bucureşti".
  5. Bifezi proiectul şi apoi apeşi butonul "Votează" din josul paginii.